Nu

Daca as aspira la un loc in Rai, ar trebui sa raspund la 2 intrebari:
Am gasit fericirea in viata mea?
Am adus fericirea in viata cuiva?

Nu stiu ce as raspunde, uneori am fost fericita constatand ca exist, ca merg, ca respir, ca iubesc, ca pot si stiu sa fiu om.
Am gasit fericire in lucruri mari, dar si marunte; in suspin dar si in rasul cu toata inima; in flori, in muzica, in fosnetul padurii, in torsul pisicii sau in joaca unui caine.
Poate am adus fericire in viata parintilor, cand nu m-am aplecat in fata vietii si nu am ingenuncheat decat in fata lui Dumnezeu. Oare chiar am facut-o?
Poate ca am daruit prea mult unor oameni care nu au stiut sa primeasca. Poate e si asta o parte de soarta..

Se spune despre mine ca sunt puternica si luptatoare. Factura, insa, o platesc doar eu. Din exterior poate parea o cruciada; pare ca nu sunt omul jumatatilor de masura.

Oamenii nu apar intamplator in calea mea. Am obosit sa caut sensuri, am obosit sa-mi caut sensul, am obosit si-atat. M-am zbatut pentru a cladi, pentru a crea, m-am luptat cu toate pentru credinta mea in oameni si in dragoste. A fost exercitiul sufletului meu, m-a sporit si mi-a dat aripi pentru a zbura mai departe si mai sus, m-a facut fericita, m-a si zdrobit. Credeam odata insa ca nu m-a secat. Nu mai cred.

Nu mai pot sa cred. Nu voi fi niciodata fiica perfecta, prietena perfecta, nora perfecta, nicicum femeia ideala.
Nu pot accepta roluri episodice in povesti ale unor oameni pe care eu ii consider consistenti. Mai ales cand se demonstreaza a fi pentru a doua oara. M-am poticnit in drumul meu, ma lovesc de aschii, ma ranesc in cioburi. Pare ca singura creatie ce se poate zamisli din foc si sticla ciudata e doar un alt ciob, mare si ultimul, care la prima vedere da o tenta interesanta lucrurilor din jur, dar e taios si alunecos..

O gramada de umbre din drum s-au folosit de intovarasirea sufletului meu pentru a coti brusc apoi pe alte drumuri. Unii m-au ajuns apoi din drum, poate din plictiseala, poate din interes. Poate asa trebuia sa fie, poate fiecare ne adapam la fantana cea mai la indemana cateodata. Poate intr-o zi fantana mea va deveni atat de amara incat ma va otravi chiar si pe mine...

Am obosit. Ma asez sa ma reculeg. Nu stiu daca si cand ma voi ridica. Nu mai vad sensul.