Abia trecusera alegerile cu ale sale doua tabere beligerante si halucinantele ambitii intre prieteni de o viata, ca se pravali peste noi o alta epopee demna sa dezbine populatia activa online a tarii.
Ca studiu sociologic, e foarte misto nevoia maselor de a se afilia neaparat unei idei, iar ideile sunt doar pro sau contra. Tot romanul a inteles ca are dreptul (unii cred ca si obligatia) unei opinii, care tot mai rar se manifesta in cadrul unui dialog. Pentru ca un dialog presupune respectarea si ascultarea interlocutorului.
Tot ca studiu comportamental, e fascinant cum oamenii nu se mai asculta, sunt atat de orbiti de certitudinea propriilor pareri, incat interlocutorul exista doar pentru ca societatea i-ar trimite la nebuni daca i-ar vedea vorbind singuri pe strazi.
Ca este vorba despre cresterea copiilor, culoarea anului, candidatul la presedintie, cura de slabire aleasa, ultimul film vizionat sau credinta (a se citi superstitie...), traim cu senzatia detinerii adevarului absolut si apostoliceste ii indrumam pe ceilalti nestiutori pe calea noastra, cea adevarata. De cumva cuteza sa nu inteleaga, sunt niste cretini.
Si asta facem zilnic. Acasa. La munca. In taxi. La o bere cu prietenii. Consolidam online; cititi de curiozitate comentariile unei postari legate de o ideologie si veti fi surprinsi cata vehementa exista in lume, indreptata, nu-i asa, catre idealuri apostolice, cum spuneam...
Dar cel mai grav este ca o facem acasa. Cu ea, cu el. Cu parintii, cu copiii. Si "ne impunem". Sau, cum "intelept" graieste poporul roman, cantam in casa. Cantecul asta, cu tonalitati stridente, care doar exprima, fara sa simta, fara sa cunoasca, fara sa asculte, zgarie, sfasie. Ceea ce ar construi armonia si comunicarea autentica, distruge discursul cocosului sau al gainii demagoge.
Trec ani de astfel de discutii sterile, care se adancesc in jigniri, catalogari si asocieri cu diversi alti "cretini" care nu inteleg darul care li se face de a avea un asemenea propovaduitor in familie. De la "nu ma intelegi" la "esti o proasta" e diferenta imperceptibila. "Nu ma intelegi" pentru ca "nu-ti pasa", pentru ca "crezi ca le stii pe toate" sau, in cazul norocosilor trimisi pe la cateva traininguri, "nu ma cunosti".
De ce nu ma cunosti? Dar cine ma cunoaste? Eu? Ma accept si ma dezvalui exact asa cum sunt, pentru ca si ceilalti sa-mi vada adevarata identitate? Sau le arat o parte, ceea ce mi-ar placea mie sa cred ca sunt, ca parerea lor sa fie cea mai buna despre mine si asta sa-mi ofere un statut? Fac asta constient sau din frica? Frica de ce ar putea crede ceilalti despre noi sau frica de ce am vedea noi in oglinda lor?
Putini ne asumam sa fim autentici. Putini ascultam, putini cunoastem cine suntem si cine sunt cei dragi noua. Si asta nu ne poate invata niciun terapeut, niciun curs de vanzari, doar din noi poate porni dorinta de a accepta, respecta tot ce suntem, tot ce sunt altii, alegerile si dialogul...
