Mda, mi s-a reprosat ca sunt depresiva; de fapt s-a constatat mai degraba. Dar s-a constatat si ca am o doza suficienta de umor (sau autoironie) care echilibreaza balanta.
Si asta seara, in timp ce desfaceam in tacere o sticla de vin pentru mine, doar pentru mine, gandindu-ma cu mare bucurie la fericirea declarata a unei foarte bune prietene, m-am gandit asa:
- am o flacara, numai a mea, care arde cu o putere ce sperie... sau intimideaza... sau mistuie
- am cioburi imprastiate, crezand ca inutile
si
- am o usa in care urmele cuielor imi ingheata privirea si cugetul si aspiratiile..
Dar flacara mea este vie si poate topi orice, chiar si pe mine.. Poate topi cu siguranta cioburile, le poate modela, le poate directiona pentru a astupa urmele cuielor, chiar daca inca sangerande...
Doar un ochi foarte atent mai poate vedea urmele. Dar doar o flacara asemeni poate patrunde.. Aviz amatorilor..
In fond, fiecare ne topim in flacara altuia. Unele doar ne perpelesc genele, altele ne incalzesc temporar degetele.. Dar cati avem puterea de a ne mistui singuri si de a renaste? Cati ne stim limitele si ni le acceptam? Cati renastem din cenusa si ne intindem aripile visand spre atingerea unui sor unic, nevazut de multi...?
Nu deranjati pentru moment, topesc. Ma topesc.. si culmea, asteptam oarecum asta si-mi savurez curgerea. Intr-o zi voi sti ca nu a fost in van. Ca nu am fost in van...
No comments:
Post a Comment