Tremura, ustura, arde, se prelinge catre barbie... A pierdut sirul, a cata o fi?
Doamne, nu-i da ani cate lacrimi i-au ars obrazul. Nu va avea destule resurse sa continue sa greseasca, sa esueze. Doamne, la ce buna speranta...?
Un morman de esecuri, de reprosuri, de vise stalcite cu care nu stie ce sa faca, unde sa le ascunda, in ce ungher sa le doseasca macar sa nu se mai impiedice de ele. Un nou suvoi impletit pe barbie, catre spatiul acela de sub gat unde ii placea sa poarte o bijuterie. Atunci, pe vremea cand inca se simtea iubita, femeie, dorita, implinita, cand visele ii intovaraseau pasii si fluturii spuneau ca e bine sa simti.
Cu ce sa mai simta? La ce bun sa mai simta?
Zbucium, intrebari, regrete.
Acum, azi, in jur zgarie amintiri si vise sfasiate. Si ignoranta din partea celui care fusese un vis binecuvantat, un vis imbratisat tarziu, greu, cu indoieli, cu teama. Si totusi cu deplina fericire ca pe ea o iubea, ca pe ea o dorea, ca ei ii promitea sa invete sa creasca impreuna, ca ii alinta odata toate himerele si ii ostoia toate temerile.
Ea, nesigura, muscand de frica, ca un caine gonit. Ea, dorind dar respingand, ea proasta, el- acolo. Ea temperamentala, ea impulsiva, ea. El- acolo. Mangaind, ascultand, promitand.
Apoi ei. Visand, crescand, certandu-se, planuind fara margini.
Tremura, ustura, cade. La ce bun maine? La ce bun pana acum?
O vorba, un gest, o mangaiere i-ar fi fost leac, i-ar fi fost crez.
El- incercand sa inteleaga.
Femeile pasionale, temperamentale, cu magma clocotind mereu de viata, nu pot fi cuprinse si intelese in sablonul social flasc, tern si liniar. Te adora, te sfasie, te alinta, te zgarie, simt enorm, dau mai mult decat sunt ele si pun pasiune in fiece gest; parjolesc superficialitatea si scuipa cremene cand sunt furioase; mistuie nopti de dragoste pana usuca seva si musca indoiala; sunt nebune de viata, iti ling urma pasului, te plimba pe nori cand fericirea daruita de tine le inunda si te zdrobesc de pamant cand le desconsideri; nu vor sa traiasca oricum, cu oricine, nu cocheteaza cu "e bine si asa", iti daruiesc tot si le face fericite sa primeasca tot pentru ca cuplul sa fie complet, sa fie puternic, sa dainuie
Povestile de dragoste ramase istoriei nu s-au scris despre gospodine tematoare.
Daca e un pacat sa adori, sa crezi, sa vrei, sa traiesti cu toti porii, sa-ti urli visele, sa-ti zdrobesti teama, sa provoci spaimele, sa iti doresti- mai presus de orice- sa fii o fiinta impreunata cu el, sa te bizui nebuneste pe simtiri si sa gatui ratiunea, sa pleznesti indoiala si sa sfidezi normalul altora, atunci pacat sa fie!
Ea- tembela, vinovata, crezand in el- nebun, orgolios, furios; iubindu-i frustrarea si urandu-i nepasarea, tanjindu-i mireasma si palma mangaindu-i obrazul brazdat de cicatricile fiecarei lacrimi curse, arzand, usturand, tremurand...
