Cand de fapt e atat de simplu....

20 mai 2011
Universul este atat de vast cat ne ingaduim noi sa cuprindem..
Stau cateodata si urmaresc jocul pisoiului meu de 5 luni. O mana de suflet cu blanita alba si mieunat mut; inca nu stie sa pronunte limba pisiceasca. Si-n jocul lui este o aventura perfecta, dincolo de intruparile gandite de oamenii pentru a satisface setea innascuta de vanatoare a felinelor. El gaseste inamici doar de el stiuti in nimicuri, in fosnete discrete ale unor pungi banale, in firul cu bumbi al jaluzelei sau in frunza cazuta de la o floare de pe pervaz. Totul este in imaginatia lui, razboaie cu balauri si zmei, soricei nevazuti, dar cu siguranta foarte agili. Sunete care noua ne sunt banale lui ii suscita atentia si pornesc un carusel de joaca lipsita de griji sau oprelisti.
Spiritul lui a cuprins de 3 luni incoace intreaga casa; prietenii in vizita zambesc candid la vederea lui; chiar si static smulge un zambet ascuns din cauza fizionomiei de persan.

Si asa, zilnic invat de la Cookie ca universul e atat de larg cat sunt dispusa eu sa il vad, ca fericirea poate insemna o simpla toleneala sub o raza de soare, cu nasul ascuns in blanita cozii si cu vise jucause.

06 august 2011
Intre timp...
Saptamanile ce au trecut am gugalit in cautarea de sfaturi despre cum trebuie sa te comporti si ce se intampla atunci cand pisica trebuie sa fete si te vezi in situatia de a-i face cezariana. Nu sunt multe de ajutor pe net, de aceea m-am gandit sa notez pas cu pas cele petrecute, poate vor fi de ajutor.
Am plecat cu Sara la ora 21 la doctor. Era ziua 69, vineri 8 iulie 2011.
Voi trece peste detaliile de pregatire de operatie, la care nu am avut puterea sa asist.
Am sa trec direct la aparitia puiutilor, moment in care doctorul a aplicat un masaj foarte energic si respiratie puternica in boticul puiului, pentru a-i stimula respiratia. Nu a fost atat de simplu, aducerea la o respiratie constanta a durat 15-20 minute. Puii de pisica sunt lenesi la venirea pe lume, iar in cazul cezarienei trebuie masati energic si insistent, cu capul putin mai jos decat corpul pentru a elimina mucozitatile de pe caile respiratorii, care trebuie curatate permanent.
Am plecat acasa cu o mamica dormind si 3 puiuti respirand, cu rezerva primei saptamani de viata in care se vor selecta puii rezistenti si sanatosi.
Acasa, la ora 23, sfatul doctorului a fost sa insistam in a pune puiutii sa suga, dar a fost o munca sanatoasa. In incercarea noastra de a-i face sa suga, betadina (sper ca am scris corect, e vorba de substanta de dezinfectat care se aplica pe cusatura de pe burtica) a transformat totul in mov, mainile noastre, blanita puiutilor. Poate fi important de stiut ca iese de pe piele cu spirt, dar nu trebuie curatata si blanita, se va lua cand ii va linge pisica mama.
Pentru ca operatiunea invatarii mancatului de la mama nu ne iesea, am preparat un laptic pentru micuti, din lapte praf de nou nascuti, galbenus de ou si miere.
Pe la 2 noaptea, am separat-o pe Sara de pui pentru ca incepuse sa se trezeasca dar nu avea coordonare si risca sa se prabuseasca peste pui. Pe la 6 dimineata ne-am trezit cu toti si mami cea proaspata era frenetica in jurul puilor, cam stangace, destul de nedumerita de noua realitate din jurul ei.
Noaptea 1 s-a sfarsit in pace, nani in cvartet dupa ce i-am mutat pe toti intr-un sertar drag Sarei.
Ziua 2 n-a inceput prea bine, unul dintre puiuti nu manca nimic, nici chiar cu seringa nu am reusit sa-l hranesc. Era foarte apatic, in vreme ce ceilalti puiuti cautau burtica Sarei si isi exprimau nemultumirea mieunand hotarat. A durat doar cateva ore pana micutul apatic ne-a parasit...
Ziua a treia ne-a gasit cu o Sara agitata, cumva impartita intre viata ei alintata de dinaintea aparitiei puilor si chemarea instinctului matern. Tangajul ei intre la mine in brate la mangaiat si sertarul cu pui a fost hilar, statea cu ei pana sugeau si adormeau, dupa care redevenea Sara vedeta casei, iar in momentul in care puii ii simteau lipsa si incepeau sa miaune se precipita spre sertar, oarecum ingrijorata. In cea de-a treia zi am mai pierdut un puiut, neasteptat, iar atitudinea mamicii a fost uluitoare, incercand in zadar sa-l readuca la viata. Dupa un timp a uitat sau a renuntat sau instinctul de a-l proteja pe cel ramas in viata a fost mai puternic...
Ziua a patra, dedicata doar celui ramas, a decurs bine, foarte bine chiar. Sara a mancat bine, a dormit in liniste cu puiutul in brate, l-a hranit, l-a spalat, l-a dezmierdat si i-a gangurit incontinuu, parca revarsandu-si tot sufletul asupra lui.
Acum suntem mari, avem 4 saptamani, ochi albastri si nasuc inchis, ca mami. Stim ca este foarte important sa ne spalam, ne poticnim putin la mers si ne trage inapoi burtica cea mare, avem 4 dintisori cu care exploram totul in jur, toarcem asiduu si suntem sanatos tun.
Si pentru micut universul este infinit, chiar daca marginit de ce distinge in jur  si deocamdata de zidurile apartamentului. Una din cele mai interesante experiente a ultimei luni a fost sa-l urmarim descoperind lumea cand a reusit sa-si tina nasucul in sus. Era atat de fascinat de ceea ce distingea in jur, de sunetul vocii noastre, atat de diferit de ganguritul Sarei si totusi placut, pentru ca ne cauta.

Privind-o pe Sara in postura de mama, amintindu-mi tot chinul de a o face bine si de a o vedea sanatoasa si matura, nu pot sa nu ma gandesc ca natura ofera tuturor vietatilor tot ce le este necesar pentru a evolua, pentru a se reproduce si mai ales, le ofera instinctul de a proteja pe cei nascuti, indiferent daca au avut parte de ingrijire materna sau nu. Dincolo de faptul ca este evident ca Sara a fost luata de la mama de foarte mica, ea nestiind sa-si care puiul acum, este totusi un miracol faptul ca instinctele materne au determinat-o sa-si ingrijeasca exemplar puiii, desi nu a trecut firesc printr-o nastere normala, ci s-a trezit cu ei la piept, fara macar sa inteleaga de unde au aparut.

Doar noi ne complicam. Ne zbatem, ne risipim, ne irosim moral si degeaba... 

Uman

Cautand astazi ceva "pus bine", am dat peste niste insamnari ale cuiva, care suna asa:
"Un barbat care umileste o femeie nu merita conditia de om".
Am zambit amar, uitasem de discutia care a generat "declaratia" personajului in cauza, deh, in vremuri de singuratate multi se arata evlaviosi si plini de principii.
Acelasi personaj care ulterior a jignit o femeie, catalogand-o dupa criterii etnice si trimitand-o la plimbare umilita, parasita si dezamagita.

Si atunci ma intreb unde se petrece click-ul mental care transforma mieii in lupi si dezlantuie monstrii?
Unde, in propria frustrare fata de propria fiinta, fata de conditia umana a fiecaruia, sta butoiul de pulbere al carui flotor ajunge la nivelul maxim provocat de propria neputinta de a fi mai mult, de a oferi mai mult noua insine si celorlalti, de a simti mai profund si a intelege mai senin? De unde cuvinte grele aruncate gratuit, ranind si ramanand neuitate, doar pentru a ascunde o neimplinire proprie de moment? Cum, dupa vreme, mai ai curajul a privi in ochi persoana careia i-ai aruncat vorbele grele si apasate in fata, ca si cum nu s-ar fi petrecut nimic? Cum te-ai mai putea intreba vreodata ce gandeste acea persoana despre tine? Unde ne-am pierdut rusinea si respectul fata de celalate fiinte umane, nu doar la nivel de declaratii, ci la nivel de firesc si normalitate?

Voi arunca hartia, nu are valoare mai crescuta decat un fluturas electoral promitand nimic. Dar raman cu gustul amar al gandului ca a devenit un sport national sa spunem altceva decat gandim, animati de diverse interese de moment. Ca nu avem responsabilitatea de a ne asuma ce gandim si ce simtim cu adevarat, ca ne multumim cu compromisuri de moment pentru a ne satisface nevoi de moment, fara a gandi mai profund la consecintele pe termen lung asupra noastra si asupra celorlalti.

Iar faptul ca ne aratam profund spirituali si principiali nu ne exonereaza de pacatul de a fi uneori cruzi, lipsiti de caracter sau ipocriti. Dar despre ipocrizie.. un post diferit.

Toate bune si sa incercam sa nu mai cadem in ridicol incercand sa parem altceva decat suntem.