Pulbere de stele

Purtam atata frumusete in suflet... Chiar si cel mai dur om se induioseaza in fata emotiei, chiar cel mai chinuit copil creeaza frumos si cea mai brazdata palma mangaie dragastos.

Am fost zamisliti cu atata dragoste, cu trairi si pasiune, cu simplitate si firesc. Daca am avea vreme sa ne oprim, sa ne bucuram de sentimentele simple si naturale pe care le avem, pe care le impartasim..de frumosul si firescul din noi, singuri sau in doi, viata ne-ar fi atat de implinita..

De ce, uneori, cea mai simpla cale este minciuna?.. 

De ce am strica, de ce am deforma perfectiunea sufletului nostru cu o ratiune stramba, acra, care umbreste simtirea? De ce, cand viata iti sufla pulbere de stele in inima, sa o mocirlesti..?

Eleganta sufleteasca nu poarta butoni gravati, ci demnitate si onestitate. Fata de sine si, pe cale de consecinta, fata de viata.

Pot sa NU POT

Credeam ca in viata e rusine sa nu poti. Sa te declari neputincios sau depasit sau obosit.
Mereu am crezut ca pot. Si azi am crezut ca pot sa castig lupta cu un surub...care m-a dovedit.
Am obosit sa fiu si femeie si barbat in casa asta. Nu cred ca de aceea am maini. Cred ca mainile mele sunt facute sa mangaie, sa modeleze, sa picteze, sa aline, sa daruiasca, sa alinte..
Rusine ar fi sa promit si sa nu ma tin de cuvant, sa stric si sa nu-mi pese, sa mint sau sa fur, sa judec sau sa invidiez.
De azi vreau sa pot sa NU POT unele lucruri, fara rusine.