Mereu mi-am dorit sa calatoresc. Iar viata mi-a daruit ocazii faine, nesperate si poate putin ciudate de a ajunge in locuri frumoase prin peisaj, prin incarcatura emotionala sau pur si simplu prin insotitor.
Ce fain e apusul la Ranca, cat de linistit e gerul insotit de melodia sufletului la 3200 m privind Adriatica si ce tihna te tine de brat hranind porumbei in Peoples Park! Nu conteaza daca altii simt ce simti, nu pentru toti masura simtirii e aceeasi.
Calatoriile sunt de multe feluri; pamantene sau nu, in fiecare ne regasim o frantura de spirit si intalnim suflete pereche. Acolo nu sunt orgolii, nu este competitie sau judecata stramba. Esti doar tu, farama de energie fuzionand cu alta farama de energie, pur, in credinta si nemasurat temporal.
Si azi calatoresc, mai resemnata si mai linistita, cu drag prin amintiri si vise. Ele nu pleaca, sunt acolo si ma asteapta, ma infioara; le multumesc ca exista si le mangai cu un zambet mai schiop...
