... daca nu sunt un om simplu?
... daca nu pot incapea in masura uzuala a asteptarilor societatii de la o majoritate gri?
... daca am vise la care altii nu au indraznit sa gandeasca?
... daca am aspiratii mult superioare ordinii normale?
... daca cred in felul meu in valori depasite?
A judeca un om dupa limitele fiecaruia dintre noi este o aberatie...
Uneori ne miram singuri de inconstienta sau curajul unei hotarari luate acum 10 ani. Si uneori facem greseala sa regretam lucruri din trecut, pentru simplul fapt ca a trecut timpul si ne intrebam "ce-ar fi fost daca..?"
A trai asa cum simti, fara sa faci compromisuri fata de tine insuti, este o virtute. Odata luata o decizie simtind, gandind cu sufletul, aceasta este imposibil de judecat peste timp. Pentru ca, in timp, sentimentele de care eram guvernati cand am luat decizia se vor fi diluat, se vor fi cristalizat si noi ne vom fi schimbat spiritual, moral, emotional. Vom fi evoluat.
Asa ca odata ce am luat o hotarare cu sufletul e bine de mers mai departe, impacati cu gandul ca a fost cea mai buna decizie si nu mai conteaza ce-ar fi fost daca luam alta, cerebrala.
A judeca un om dupa limitele fiecaruia dintre noi este o aberatie...
Si daca mie mi-e imposibil sa rememorez conditiile in care am luat decizii in trecut, cum ar putea altii sa judece pravalirea pieselor de domino ce a urmat si mai ales felul cum a cazut ultima piesa. Pentru ca fiece moment "acum" este doar caderea ultima piesei de domino, care angreneaza, functie de decizia luata in acest moment, directia viitoarei caderi.
A judeca un om dupa limitele fiecaruia dintre noi este o aberatie...
Am spus, acum 20 de ani, parintelui meu spiritual, ca nu intelege cu ce flacara ard eu. A fost unul din foarte putinii oameni din viata mea care a inteles si a respectat declaratia mea de independenta si, desi mi-a disecat microscopic deciziile, nu m-a judecat niciodata. Nu mi-a spus vorbe care sa doara, care sa limiteze, care sa resoarba convingerea mea ca pot, ca sunt, ca simt.
A judeca un om dupa limitele fiecaruia dintre noi este o aberatie...
Viata mea nu a respectat un cliseu social; e putin probabil sa poti ingradi un varsator in meschinatatea ideilor preconcepute pe care majoritatea sociala le impartaseste la coada la castraveti in piata. Asa cum si viata parintilor mei a parasit cliseul majoritar, adaptandu-se unei societati tranzitive. Pentru asta am platit de multe ori, inghitind vorbe amare sau categorisiri superficiale.
Si ce daca oamenii iau decizii in legatura cu propria lor viata? Pe cati din ceilalti ii afecteaza sau macar intereseaza asta, in afara de simpla barfa ieftina? Cati se asigura ca nu o iei razna cand simti ca balansezi deasupra haului aninat de o panza de paianjen stravezie? Cati se intereseaza daca ai mancat sau dormi suficient, cati te amagesc cu o cafea aromata ca sa te scoata din casa cand ti-e greul cel mai greu?
A judeca un om dupa limitele fiecaruia dintre noi este o aberatie...
Singura competitie din viata mea este aceea cu mine, cu limitele mele, cu convingerea ca pot fi si simti mai mult, ca pot ajuta si sprijini pe cei ce au nevoie, ca pot cladi un univers mai bun in care sa traiesc cu familia mea, ca pot creste si educa suflete care sa ajunga oameni, care sa mearga cu fruntea sus prin viata.
Singurul termen de comparatie este EU-l de acum ceva ani, cand sa fiu eu insami imi cam scapa printre degete si ma pierdeam zilnic cate putin.
In rest, accept si ideea ca directia in care va cadea piesa de domino poate fi o surpriza, dar ador surprizele!
Si ce...?
Saturday, July 30, 2011
Friday, July 15, 2011
Firescul fiecaruia
De mai multe ori viata mi-a demonstrat ca uneori cunoastem oameni, asa cum am mai spus, cu roluri episodice in viata noastra. Asa cum poate suntem si noi trecatori prin viata altora. Doar pentru a invata ceva sau doar pentru a-i ajuta pe altii sa inteleaga unele aspecte...
Si uneori doar pentru a cunoaste pe cineva din anturajul acestora, cineva pe care sa sprijinim in momente grele sau alaturi de care sa ne bucuram in momentele fericite.
Este si cazul unor dragi prieteni, cu care poate nu aveam cum sa ma intalnesc in viata altfel.
O femeie deosebita, care a ajuns la varsta cand glasul varstei biologice urla dupa stabilitate, familie, copil si toate celalalte, firesti poate, in viata unei femei. O femeie speciala care nu si-a dorit altceva decat o viata normala (cat de desuet in ziua de astazi) alaturi de omul pe care il iubeste. O femeie absolut normala care la momentul cand a descoperit ca poarta in pantece pe cel/cea ce are sa le fie fiu/ fiica ei si celui mai iubit pentru ea, s-a asteptat ca si el sa-i impartaseasca fericirea si implinirea.
Dar nu a fost asa...
El, un barbat ambitios cu o slujba buna, care cocheteaza cu pacatul carierei cu orice pret si cu visul materialului care calauzeste pe prea multi. Ambitii de copil sarac...
Exista oameni care neregasindu-se pe ei insisi, cautand in permanenta altceva, altfel, altundeva, nu se pot decide ce anume doresc, cu cine si mai ales de ce. Inutil sa judecam de ce, pana cand; pe multi dintre noi ceea ce sunt sau au ei ne-ar face fericiti si impliniti, dar ei par a trece nepasatori pe langa darurile pe care le depune viata in calea lor.
Este dureros sa vezi ca o femeie, tanara, frumoasa, sanatoasa, iubitoare, este pur si simplu invizibila pentru cel care nu stie/ nu poate sa o pretuiasca, nu este capabil sa o observe pentru ca nu o iubeste cu adevarat, pentru ca nu a dorit-o cu sufletul si cu ratiunea, ci doar cu simturile si instinctul. Pentru ca era o rutina venirea lui in week-end la ea, pentru ca ambitiile lui l-au orbit in a vedea omul din ea, nu partenera de cateva zile sau de simulacru de relatie.
In spatele oricaror scuze s-ar ascunde el, copilasul din ea creste si se va naste. Intr-o lume prin definitie haotica si lipsita, in ultima vreme, de valori morale sau spirit. Dar primul om care a tradat aceasta fiinta care se va naste este propriul tata. De ce ne-am mai mira de rautatile celorlalti?
Incerc in zadar sa-i inteleg rationamentul pentru care alunga din viata lui placerea de a vedea aceasta fiinta in devenire dezvoltandu-se, incerc sa inteleg unde si cand s-a blocat mintea lui in repetarea obsesiva a faptului ca doar ea a vrut sa fie mama, ca el a fost folosit, ca el nu este pregatit etc. Oare cati dintre noi suntem cu adevarat pregatiti sa aducem pe lume copii si mai ales sa-i crestem? Cati am fost pregatiti sa mergem la scoala, cati am fost pregatiti sa incepem sa muncim, pe cati ne va intreba viata daca suntem pregatiti sa ne ia parintii de langa noi etc?
Pe de alta parte, atunci cand iti doresti din toata inima sa iti petreci viata si sa cresti copiii alaturi de un om, inlantuirea pe care o au evenimentele (logodna, nunta, botez etc) nu mai are firescul societatii, ci propriul firesc al cuplului. Ar fi absolut absurd sa ceri unei femei sa faca un avort la 29 de ani pentru ca tu, la 38, vrei sa fii mire mai intai si apoi sa aveti copii, pentru ca asa suna cutumele sociale.
Ma intreb si acum, cand ea mai are 3 luni pana sa nasca, care este de fapt rolul ei in viata lui? Cred ca exista doua variante posibile: ori el se va trezi la realitate in momentul cand isi va tine in brate copilul, ori ea va face o viata de compromisuri pentru ca acest copil sa aiba si tata...
Trist este pentru el faptul ca nu realizeaza ce cadou ii face aceasta femeie.. Nu e ca si cum i-ar lua bilete la un meci, este ceva unic si putin probabil repetabil la nesfarsit in viata unui barbat.
Dragul meu D., desi au trecut ceva luni de cand am vorbit ultima data, pot sa-ti spun acum, din perspectiva unei femei al carei puiut nu a putut trai inauntru suficient cat sa vina pe lume, ca niciodata nu m-as fi uitat in urma dupa cineva care mi-ar fi cerut sa fac un avort sau care nu s-ar fi simtit onorat sa traiasca alaturi de mine si de copilasul nostru pe drum.
Cantareste bine ceea ce esti, ceea ce ai in suflet si ceea ce astepti de la tine si de la cei din jur; toate cele la care aspiri tu sunt trecatoare, iar in ziua cand te vei simti singur vei realiza ce ai daramat in femeia care te iubeste si va fi prea tarziu.
Daca Dumnezeu a vrut ca voi sa zamisliti ceva atat de minunat, cum este copilasul ce va sa vina, mai ales ca va fi FIUL vostru, prejudecatile sociale si valorile altora ar trebui sa fie ultima ta grija.
Nu incerc sa dau sfaturi, imi sunt dragi amandoi si ma doare faptul ca sunt nefericiti si se pregatesc a creste in nefericire o minune fara vina.
Sper din tot sufletul ca baietelul sa se nasca cu bine si sanatos. Din pacate mamica lui va trai mereu cu senzatia de neimplinire si nefericire a acestei perioade, in care iubitul ei i-a negat pe amandoi, Ce oare ar putea sa o faca sa se simta dorita, iubita; cum va putea el vreodata sa ii recastige increderea si relatia lor sa continue in firescul lor, al celor 3....?
Si uneori doar pentru a cunoaste pe cineva din anturajul acestora, cineva pe care sa sprijinim in momente grele sau alaturi de care sa ne bucuram in momentele fericite.
Este si cazul unor dragi prieteni, cu care poate nu aveam cum sa ma intalnesc in viata altfel.
O femeie deosebita, care a ajuns la varsta cand glasul varstei biologice urla dupa stabilitate, familie, copil si toate celalalte, firesti poate, in viata unei femei. O femeie speciala care nu si-a dorit altceva decat o viata normala (cat de desuet in ziua de astazi) alaturi de omul pe care il iubeste. O femeie absolut normala care la momentul cand a descoperit ca poarta in pantece pe cel/cea ce are sa le fie fiu/ fiica ei si celui mai iubit pentru ea, s-a asteptat ca si el sa-i impartaseasca fericirea si implinirea.
Dar nu a fost asa...
El, un barbat ambitios cu o slujba buna, care cocheteaza cu pacatul carierei cu orice pret si cu visul materialului care calauzeste pe prea multi. Ambitii de copil sarac...
Exista oameni care neregasindu-se pe ei insisi, cautand in permanenta altceva, altfel, altundeva, nu se pot decide ce anume doresc, cu cine si mai ales de ce. Inutil sa judecam de ce, pana cand; pe multi dintre noi ceea ce sunt sau au ei ne-ar face fericiti si impliniti, dar ei par a trece nepasatori pe langa darurile pe care le depune viata in calea lor.
Este dureros sa vezi ca o femeie, tanara, frumoasa, sanatoasa, iubitoare, este pur si simplu invizibila pentru cel care nu stie/ nu poate sa o pretuiasca, nu este capabil sa o observe pentru ca nu o iubeste cu adevarat, pentru ca nu a dorit-o cu sufletul si cu ratiunea, ci doar cu simturile si instinctul. Pentru ca era o rutina venirea lui in week-end la ea, pentru ca ambitiile lui l-au orbit in a vedea omul din ea, nu partenera de cateva zile sau de simulacru de relatie.
In spatele oricaror scuze s-ar ascunde el, copilasul din ea creste si se va naste. Intr-o lume prin definitie haotica si lipsita, in ultima vreme, de valori morale sau spirit. Dar primul om care a tradat aceasta fiinta care se va naste este propriul tata. De ce ne-am mai mira de rautatile celorlalti?
Incerc in zadar sa-i inteleg rationamentul pentru care alunga din viata lui placerea de a vedea aceasta fiinta in devenire dezvoltandu-se, incerc sa inteleg unde si cand s-a blocat mintea lui in repetarea obsesiva a faptului ca doar ea a vrut sa fie mama, ca el a fost folosit, ca el nu este pregatit etc. Oare cati dintre noi suntem cu adevarat pregatiti sa aducem pe lume copii si mai ales sa-i crestem? Cati am fost pregatiti sa mergem la scoala, cati am fost pregatiti sa incepem sa muncim, pe cati ne va intreba viata daca suntem pregatiti sa ne ia parintii de langa noi etc?
Pe de alta parte, atunci cand iti doresti din toata inima sa iti petreci viata si sa cresti copiii alaturi de un om, inlantuirea pe care o au evenimentele (logodna, nunta, botez etc) nu mai are firescul societatii, ci propriul firesc al cuplului. Ar fi absolut absurd sa ceri unei femei sa faca un avort la 29 de ani pentru ca tu, la 38, vrei sa fii mire mai intai si apoi sa aveti copii, pentru ca asa suna cutumele sociale.
Ma intreb si acum, cand ea mai are 3 luni pana sa nasca, care este de fapt rolul ei in viata lui? Cred ca exista doua variante posibile: ori el se va trezi la realitate in momentul cand isi va tine in brate copilul, ori ea va face o viata de compromisuri pentru ca acest copil sa aiba si tata...
Trist este pentru el faptul ca nu realizeaza ce cadou ii face aceasta femeie.. Nu e ca si cum i-ar lua bilete la un meci, este ceva unic si putin probabil repetabil la nesfarsit in viata unui barbat.
Dragul meu D., desi au trecut ceva luni de cand am vorbit ultima data, pot sa-ti spun acum, din perspectiva unei femei al carei puiut nu a putut trai inauntru suficient cat sa vina pe lume, ca niciodata nu m-as fi uitat in urma dupa cineva care mi-ar fi cerut sa fac un avort sau care nu s-ar fi simtit onorat sa traiasca alaturi de mine si de copilasul nostru pe drum.
Cantareste bine ceea ce esti, ceea ce ai in suflet si ceea ce astepti de la tine si de la cei din jur; toate cele la care aspiri tu sunt trecatoare, iar in ziua cand te vei simti singur vei realiza ce ai daramat in femeia care te iubeste si va fi prea tarziu.
Daca Dumnezeu a vrut ca voi sa zamisliti ceva atat de minunat, cum este copilasul ce va sa vina, mai ales ca va fi FIUL vostru, prejudecatile sociale si valorile altora ar trebui sa fie ultima ta grija.
Nu incerc sa dau sfaturi, imi sunt dragi amandoi si ma doare faptul ca sunt nefericiti si se pregatesc a creste in nefericire o minune fara vina.
Sper din tot sufletul ca baietelul sa se nasca cu bine si sanatos. Din pacate mamica lui va trai mereu cu senzatia de neimplinire si nefericire a acestei perioade, in care iubitul ei i-a negat pe amandoi, Ce oare ar putea sa o faca sa se simta dorita, iubita; cum va putea el vreodata sa ii recastige increderea si relatia lor sa continue in firescul lor, al celor 3....?
Thursday, July 7, 2011
Minunea mea
Inceputul lui iunie invaluia orasul cu parfum de caprifoi in seara cand doua liniute roz se iveau pe un test, in baia mea. Am fost atat de coplesita incat am avut cele mai stupide reactii posibile.
Dupa 12 saptamani de atunci inimioara puiului meu s-a oprit. Cum sa traduc sufletului meu explicatiile genetice referitoare la selectia naturala, cum sa-mi alin abdomenul frustrat ca nu a fost o gazda perfecta, cum sa accept ca organismul meu a oprit constient suportul pe care il oferea micii fiinte ce n-a mai fost sa fie?
Acum, uitandu-ma in urma, in parfumul aceluiasi caprifoi, ma intreb in ce sertar sa ascund deocamdata sentimentele de acum. Sa leg sertarul cu fundita recunostintei pentru ca viata a lasat sa se intample aceasta minune, chiar daca trecatoare; sa lipesc o inimioara de multumire doctorului care m-a ingrijit impecabil si prietenilor ce mi-au fost alaturi si sa anin de maner un regret ca din nou nu am fost demna sa le ofer parintilor mei privilegiul de a deveni bunici...
Iar tie, viata, sa-ti multumesc ca ai facut posibila mica mea minune. Iar daca va fi sa se repete, pana la capat si pentru totdeauna, sa nu uit sa pastez parfumul caprifoiului viu si indragostit.
Dupa 12 saptamani de atunci inimioara puiului meu s-a oprit. Cum sa traduc sufletului meu explicatiile genetice referitoare la selectia naturala, cum sa-mi alin abdomenul frustrat ca nu a fost o gazda perfecta, cum sa accept ca organismul meu a oprit constient suportul pe care il oferea micii fiinte ce n-a mai fost sa fie?
Acum, uitandu-ma in urma, in parfumul aceluiasi caprifoi, ma intreb in ce sertar sa ascund deocamdata sentimentele de acum. Sa leg sertarul cu fundita recunostintei pentru ca viata a lasat sa se intample aceasta minune, chiar daca trecatoare; sa lipesc o inimioara de multumire doctorului care m-a ingrijit impecabil si prietenilor ce mi-au fost alaturi si sa anin de maner un regret ca din nou nu am fost demna sa le ofer parintilor mei privilegiul de a deveni bunici...
Iar tie, viata, sa-ti multumesc ca ai facut posibila mica mea minune. Iar daca va fi sa se repete, pana la capat si pentru totdeauna, sa nu uit sa pastez parfumul caprifoiului viu si indragostit.
Subscribe to:
Posts (Atom)