Amintiri despre Craciun

De fiecare data cand se apropie Craciunul, ma incearca doua sentimente, care imi sugruma gandul si ma coplesesc an de an...

Eram mica, poate 3 ani, poate 4. In fiecare an in seara de ajun, se petrecea inexplicabila plimbare de dupa amiaza, de obicei in compania matusii mele, la leaganele din coltul blocului. Pe atunci era zapada sanatoasa de Craciun, dar zau asa, leaganul intr-o seara de Decembrie tot ciudat parea.. Invariabil la intoarcere venise Mosul si adusese bradul, doar bradul. Invariabil nimeni nu auzise nimic, poate tata un zgomot mic, dar cand intrase in sufragerie nu mai era nimeni. Hmmm, ciudat, nu? Apoi veneau copii din vecini, prietena mea de atunci Alina.. ce ciudata e viata uneori... si venea mosul, spuneam poezii, eram emotionati, mainile mosului semanau si miroseau ca ale tatei, pana si geaca era la fel ca deh, mosul roman pe atunci era cam de capatat :))
Dar seara cu altii se termina si cateva zile era Craciun si iarna si miros de portocale si tihna in casa, colinde la Europa Libera. Multe seri ale Craciunului copilariei mi le-am petrecut sub brad, ascultand colinde.
Viata a vrut apoi sa mergem in familie, imbracati in costume nationale, pe la bunici si prieteni, cu colindul. Seri irepetabile si fantastice, poate cel mai frumos cadou de traditie si patriotism pe care mi-l puteau oferi vreodata parintii mei.
Am cautat multe Craciunuri de atunci farmecul acelor seri...

Tot de un Craciun indepartat este legata amintirea unor batrani dictatori impuscati ca niste caini pe un caldaram insangerat si gri. Poate au meritat-o, poate a fost o veriga a unui scenariu, greu de judecat. Ma intreb de multe ori, insa, infiorandu-ma, cum un neam crestin crede ca poate trai impacat cu omorarea unor oameni (chiar si ingrozitor de vinovati) in sfanta zi a Nasterii lui Hristos...