Iertare

Fumul se ridica in sus, cam 10 centimetri, dupa care crea o bucla mica, apoi una mare si buclele continuau, oarecum o spirala, pentru a se pierde in aerul terasei, luminata discret, unde imi petreceam serile tihnite. Stand doar, ascultam fosnetul copacilor din jur, prin care nu mai trecea nici tipenie, in care stiam ca dorm veveritele active peste zi, pasarile Cardinal, atat de frumoase, inrosite, ca si pamantul de aici.Tot in copacii acestia traiau niste fluturi superbi, galbeni, mai mari decat o palma, jucausi in toridele zile de iulie.
Seara fremata de sunetul cicadelor, licuricii se aprindeau ici si colo, totul avea aerul unei povesti de vara fierbinte, iar aerul, chiar si seara, incarcat de umezeala, cerea un final de zi mai romantic..
Din timp in timp aprindeam o alta tigara, sa-mi tina companie.

... Si totul se ducea departe, in trecut, acolo unde fiecare tigara aprinsa seara la gura sobei din dormitor avea savoare, acolo unde eram 3 in casa seara si 3 dimineata. Unde Craciunul se petrecea in familie, la masa si la colindat, unde rasul mamei si al tatei se auzeau in aceeasi camera in acelasi timp. Atunci cand Mos Craciun, venit de departe cu daruri multe, avea mainile tatei si jacheta din pivnita. Atunci cand ma certau 2, in aceeasi zi, in aceeasi casa.

Un fluture galben se avanta spre becul terasei, nauc de lumina. Sau de fum.. Sau poate si el se simtea singur..

Singuratatea statea peste masa in ultimul timp si ma facuse sa ma gandesc la multe, poate prea mult uneori. Atat la cele considerate impliniri, nu atat de numeroase, cat mai ales la cele considerate esecuri. Si asa ajunsesem sa consider ca in fata ochilor exista o lupa enorma, care imi diseca fiecare atom al reactiilor, al gandurilor, al sentimentelor. Al aspiratiilor, al viselor, al flacarii cu care ardeam.

Singuratatea era aliatul meu si cel mai mare dusman, nu departe de un consort, daca ar fi fost sa rationez mai adanc. Sa traiesti cu tine insuti este uneori mai dificil decat sa accepti comportamentul celuilalt, daca se pastreaza limitele bunului simt. Simplitatea acestui rationament rezida in faptul ca celalalt primeste uneori in dar calitati pe care nici el nu viseaza sa le aiba vreodata, pentru simplul motiv ca este iubit. Defectele celuilalt, sau neplacerile inerente traiului in comun, atunci cand iubim, tind sa para propriile noastre lipsuri in a tolera comportamente. Bunaoara, daca el nu lasa capacul toaletei sau nu duce sosetele la spalat, cu siguranta eu sunt obsedata de curatenie...

Ei, tot asa si singuratatea imi jucase cateva feste, sprintara, ca fluturii galbeni vecini terasei. Singuratatea mea nu-si pierduse simtul umorului si ma persifla ori-de-cate-ori avea ocazia, sec, dar eu acceptam provocarile ei pentru ca stiam ca intr-o zi va intelege si va pleca, revenind doar in vizita, atunci cand voi dori eu sa savurez o cafea sau un pahar de vin bun in compania ei.

Acum nu aveam de ales, era musafira mea pentru o perioada, o lasam sa se bucure alaturi de mine de toata frumusetea lutului rosu, de soarele de august si ploile torentiale, de tihna terasei si a serilor linistite. Ii facusem un culcus atat de confortabil incat uneori ma intrebam daca va pleca. Dar deocamdata depanam amintiri si imi facea placere sa o ascult, chiar daca uneori imi reprosa decizii din trecut, nu intelegea ca le-am asumat si merg inainte, pentru ca ea inca nu stia ca voi merge inainte fara ea.

Poate ca si atunci cand ma tolaneam sub bradul de Craciun, cand colindele erau ascultate in surdina, la Europa Libera, cand portocalele erau cadouri de la Mos Gerila si aveam voie sa gust lichior de oua, poate ca si atunci, cu toata fericirea mea de copil eram de fapt singura. Singura in viata mea, cu discutiile interminabile seara cu Hai-Bebe-Hopa!, cu ochii mei cei-cu-faza-mare, cu "Nu stiti voi cu ce flacara ard eu".

Poate ca ne obisnuim incet-incet, unii mai repede, altii mai niciodata, sa acceptam faptul ca suntem singuri cu noi insine. Poate ca faptul ca interactionam zilnic- indiferent ca interactiunea se numeste servici, scoala, activitati recreative, casnicie, prietenie, maternitate- este doar un fel de a darui, al fiecaruia dintre noi.

Eu nu credeam ca sunt singura cu mine insami. Ca o Varsatoare incapatanata ce ma aflam, mai ales acum, dupa ce am cunoscut Singuratatea, a mea, am petrecut atata timp cu ea, am acceptat-o, am apropiat-o si ne-am bucurat una de alta, puteam spune ca este vie si ca ii simteam pulsul, uneori calm. Se mai speria cand auzea vocea parintilor mei si dadea inapoi, cu pasi timizi, dar nu pleca departe. Imediat ce vedea o urma de lacrima in coltul ochilor, se strecura langa mine si continua depanarea de amintiri, povestile copilariei si toate visele - credea ea- spulberate. Astepta sa-mi aprind o alta tigara si impletea in fumul spiralat tot sufletul meu, intortochindu-l si chinuindu-l de uneori imi dadeau lacrimile. Nu stiu cum de nu ma maniam pe ea, uneori ma bosumflam ce-i drept si plecam la culcare promitand ca in seara urmatoare o voi evita, dar cred ca ma obisnuisem cu prezenta ei si o luam de la capat, fara cuvinte multe, ca un cuplu care se cunoaste din priviri.

Insa acum cred ca e momentul sa ne despartim. Cred ca fluturii galbeni si pasarile rosii ii vor tine companie, pentru ca eu ii voi gasi un loc comod, placut si confortabil, destul de departe ca sa nu poata veni asa, cum o taie capul, uneori in papuci de casa, am n-am treaba. Imi va face placere sa o revad, rar, poate imi va fi chiar si dor de ea uneori, dar lucrurile au devenit serioase intre noi si eu nu sunt pregatita sa formez un cuplu impreuna cu ea. Asa ca, draga mea Singuratate, iti cer iertare dar vei pleca in curand din casa mea sa locuiesti la tine si ne vom vedea, ce-i drept foarte rar, dar cu mare placere.

Mi-am aprins o alta tigara, in fumul careia nu s-au cristalizat amintiri, ci doar un zambet. Al meu..