O altfel de perspectiva

De unde stau, din acest fotoliu confortabil, perspectiva este relativ limitata de un sir de copaci, pini si artari. artarii sunt desi, inalti si puternici, ajutati de umezeala permanenta, pocnind de viata in canicula din vara asta. Pinii sunt golasi pe o inaltime de vreo 6-7 metri, dupa care isi intind ramurile primitoare si viguroase, ruta preferata a veveritelor din zona.
Sunt sute de veverite care traverseaza curtea zilnic, pe sus, pe jos, unele se opresc sa savureze cate o piersica furata, altele doar in tranzit spre vreo scorbura umbrita. Sunt atat de obisnuite cu forfota umana din jur, incat o ignora si se adapteaza zilnic. Le invidiez uneori..
Am fost de cateva ori la alergat in Little Mulberry Park, in Hamilton Mill. Exista o poteca asfaltata de 2,2 mile in jurul unui iaz, destinata plimbarilor, alergarilor, bicicletelor sau plimbatului cainilor. Cand plec spre Little Mulberry iau cu mine pungi de cumparaturi si paine. Pungile de cumparaturi le indes in zona pentru caini, pentru a fi folosite de cei care vin cu cainii la plimbare, iar cu painea hranesc o parte din ratele de gastele de pe iaz. Toata lumea face asta, fara reglementari speciale, fara programari, e doar o intelegere tacita, civilizata.
Sunt sute de oameni care trec prin Little Mulberry zilnic, la plimbare, la alergat, la pescuit, exista veverite, rate, gaste, oameni care intretin gazonul, fiecare are rolul lui si toata lumea se saluta. Parcarea este generoasa, deschisa "de la rasarit la apus", fara taxa. Masini in parcare- de la Rolls Royce la unele despre cate te miri ca mai ruleaza. Oamenii se comporta identic, se saluta, nu se tem ca vor lua boli sau paduchi. Daca te nimeresti pe aceeasi secventa de carare cu cineva care alearga in ritmul tau, intri in vorba, natural si cu bucurie, este atata deschidere in ochii si sufletul lor si e contagioasa. mereu au subiecte de discutie, placute, cu detalii personale care nu cunosc frica vulnerabilitatii. Ma intreb de ce m-as teme sa vorbesc despre viata mea intr-o lume care nu ma invidiaza si nu cauta sa ma ingroape...
Pe nimeni nu intereseaza costul echipamentului meu de alergare sau casa de moda de la care a fost achizitionat. Sunt oameni ale caror tricouri au acoperit de multe ori trunchiul asudat, dar sunt curate si vesele, probabil au o poveste lunga si nu sunt scumpe prin valoarea lor materiala, ci prin istorie. Pe nimeni nu intereseaza ce ascult la castile din urechi, fiecare isi vede de cararea lui si de sunetul propriilor casti, zambind.
Plec din Little Mulberry zambind. Nu m-a atacat niciun caine, nu m-a dezbracat cu privirea niciun neavenit. Nu m-am enervat in parcare, nu m-a costat nimic, ci doar m-am bucurat de peisaj si de miscare.
Plec zambind si eventual, in drum spre casa intru la Kroger, pentru diverse nimicuri. Ori o bere, ori cateva mezeluri pentru dimineata. In fata magazinului exista o zona speciala pentru intrarea clientilor, oricat de taraganat ar merge, oricat de sprintari ar fi copiii, opresti si dai prioritate, pentru ca la randul tau vei trece pe acolo. Se numeste respect, aici se pare ca toata lumea este inzestrata cu asa ceva.
Devine obositor sa primesti prioritate si sa fii invitat sa parchezi. Sa nu auzi claxon luni de zile. Devine obositor ca in magazin lumea sa se scuze cand iti trece prin fata sa ia un produs de pe raft. Obsesiv, lucratorul de la magazin te saluta la intrare si-ti ureaza bine ai venit. Apoi te intreaba cum esti. Daca esti din Europa de Est treci ca trenul pe langa ei, balmajind un "Bine", pe principiul "Ce vrea asta de la viata mea". Daca te-ai nascut aici stii deja ca asa este normal sa se intample si stai la taclale, daca ai timp, cu lucratorul respectiv, pentru ca el are mereu timp si dispozitie sa te asculte, neuitand sa salute pe cei ce intra. Iesi din magazin zambind si simtindu-te ca un om care a socializat, nu ca unul care se simte furat de scumpetea produselor.
Frapant este ca intri si iesi (de) peste tot zambind. Conduci zambind pentru ca ai pe unde, ai pe ce, stii dinainte ca este trafic la anumite ore si pleci mai repede, fara sa te stresezi, fara sa injuri, fara sa fii gratulat. Daca te loveste cineva ajungi sa ai confidente cu persoana respectiva, timp in care politistul senin si zambind intocmeste actele. Fara coada la tamponari, fara acuzatii, fara urlete si catalogari balcanice; se intampla. 90% din masini sunt lovite, nu e un capat de tara, nu exista timp limita in care trebuie reparata, este timp pentru toate.
Cheia masinii se strecoara in buzunar sau in poseta, nu se arunca ostentativ pe masa, pentru ca audienta sa crape de invidie. Telefoanele mobile sunt necesitati, nu accesorii opulente.
Programele TV sunt un deliciu, total diferite si selectia este incredibila. Meniul programului de satelit ofera optiuni nenumarate, iar audientei ii sunt prezentate stiri decente si programe constructive.
Grija fata de decenta si respect este enorma. Codul vestimentar al scolilor si al birourilor este strict si cu strictete respectat. Cand lumea se relaxeaza, dupa munca sau in week-end, adopta o tinuta lejera. Atat de lejera incat nu te mira sa vezi persoane care pleaca la magazin in pijama.
Se merge la biserica. Nu se discuta excesiv despre credinta, dar Duminica se face programul dupa slujba, nu dupa trezitul dupa clubul de Sambata seara.
Vinerea si Sambata seara se iese, sunt cluburi cu muzica live, unde toata lumea se distreaza cu toata lumea, se discuta, se danseaza, totul lipsit de oportunism sau emfaza. Singurul interes reciproc este petrecerea unei seri relaxante.
Mi-a amortit piciorul pe manerul fotoliului, iar luna a ajuns mai sus. Chiar deasupra casei trece coridorul aviatic de aterizare, dar se vad doar luminite, aeroportul este cam la 60 de mile si zgomotul nu este deranjant. Luna s-a mutat mai la mijlocul curtii, de la casele vecine se vad lumini, discrete, blocate de sirul de copaci. In aceeasi dorinta de a pastra bunul simt si respectul fata de vecini. Nu se aude niciodata muzica tare dupa ora 11 pm, indiferent de gusturi. Sau de programul zilnic al vecinilor.
Merg aproape zilnic la scoala, dupa un copil. Exista autobuze de scoala, nenumarate si la fel de multe scoli, presarate in zone rezidentiale. Sunt cele mai importante structuri in aceasta tara, cand vine vorba de copii totul se opreste. Cand autobuzul de scoala opreste sa coboare copiii, toata circulatia, pe ambele sensuri de mers, ingheata. Nu exista motive pentru care sa nu opresti, nu exista graba, nervi sau claxoane. Sunt copii, sunt imprevizibili, sunt obositi dupa o zi de studiat si acest lucru se respecta.
Cand vii dintr-o tara unde nu exista astfel de reguli, apreciezi. Ti-ai dori sa poti trai asa. Ori aici, ori in alta parte. Ai prefera ca in toata povestea asta sa existe parintii si prietenii tai de suflet. Asta e un neajuns, faptul ca desi e totul reglementat si civilizat, esti departe de cei pe care ii iubesti.
Avem multe de invatat..