Monstrul

Cea mai urata latura umana imi este fatarnicia. Dorinta de a parea altceva de esti, de a pastra o imagine cu orice pret, indiferent de realitate sau de consecinte. Sau de pret.
Sa zicem ca ai un amic/a. La inceput constatati preocupari comune, incet-incet se leaga cat de cat un program comun, se indesesc iesirile ori singuri, ori cu prietenele, (sau prietenii, daca este o amica), apoi vizitele acasa, se planifica Revelionul in gasca sau viitoarea vacanta. Se ivesc confesiunile, mai ales intre amice. Femeile au mereu nevoia de comunicare mult mai vadita decat barbatii. Si mai axata pe probleme total inimaginabile barbatilor (sic!). Si cum in sufletul tuturor exista si nisipuri miscatoare, apar confesiunile adanci, secretele. Cu unele poti trai, atunci cand amica marturiseste ca si-a mai cumparat o poseta din banii de salariu nedeclarati in casa. Apoi, cand de acum prietena, se confeseaza ca banii nedeclarati provin dintr-o sursa extraconjugala, ti-ai dori sa nu fi auzit bine.

Probabil ca oamenii nu se schimba, ci sunt intr-o continua adaptare la evenimentele in perpetua schimbare din viata lor si a celor din jur. Facem alegeri in fiece secunda, iar alegerile ne afecteaza viitorul, atat secunda ce urmeaza cat si urmatorii multi ani. Pe unele le constientizam relativ repede, de altele ne lamurim dupa foarte multi ani. Unora le traim consecintele pentru totdeauna. Nu numai alegerile noastre ne afecteaza, cu uneori si ale celorlalti. Exista momente cand trebuie sa ne adaptam existenta alegerilor facute de prieteni, de parinti, de parteneri, de vecini etc. Si de aici invatam trierea, in functie de cum ne afecteaza, pozitiv sau negativ, comportamentul si energia fiecarei persoane din jur, atat din cercul apropiat, cat si din cel mai indepartat de cunostinte.
Fatarnicia este o trasatura alunecoasa; la inceput poate avea forma pedanteriei, sau a elegantei, sau a respectului de sine. Daca esti mai slab de inger ajungi sa invidiezi persoana care denota astfel de inclinatii, pentru ca tu nu ai o imagine atat de impecabila de sine sau in fata celor din jur. Pentru ca nu a fost important sa o cladesti, ori nu ai avut timp de asta, ori nu-ti pasa de ce se crede in jur despre tine si traiesti cu senzatia ca doar cei ce te accepta asa cum esti iti sunt aproape.

Cel mai comic aspect al fatarniciei este ca persoana care o practica ajunge sa creada in insasi imaginea pe care si-a creat-o. Daca ai rabdare sa observi ca studiu de caz acest fenomen, vei constata ca este savuros. Daca ai dispozitia sa incurajezi, vei crea un mostru.

In naivitatea mea, am crezut ceva ani buni ca fatarnicia unei persoane, fara sa specific, este respect de sine si o oarecare doza de nereusita in viata de familie. Am cautat sa incurajez confesiunile, in ideea ca pot ajuta cu un sfat, ca pot sprijini moral, ca in fiecare lucru aparent nereusit exista intotdeauna o mare reusita etc. Am alergat cand i-a fost rau, am ascultat cand i-a fost greu, am raspuns la rugaminti indiferent ca era zi, noapte sau viscol, ca aveam la randu-mi probleme sau as fi vrut sa ma odihnesc. Interesant era ca eu alergam tragand pe mine ceva, la intamplare, in timp ce ea, departe de imaginea de a-si smulge parul din cap de disperare, asa cum lasa impresia ca se simte, venea extrem de aranjata si pedanta. Imagine de suprafata, dar se pare ca in societatea noastra este singura valoare..
Si intr-o zi am aflat. De poseta. Si nu am fost de acord, desi am respectat. Si am spus asta. Si atunci mi-am dat seama ce mostru creasem.

Prietenia nu tine cont de bariere sociale, materiale sau etnice. Prietenia nu este un perpetuu rai, are momente tensionate uneori sau cumpene. Daca sunt depasite, fara resentimente si reprosuri, prietenia va merge mai departe mai trainica. Daca nu, se sfarseste. Un prieten bun si adevarat, insa, este cel care iti atrage atentia atunci cand considera ca faci o greseala imensa, nu in alegerea posetei, ci in chestiuni grave. Daca ai incredere in judecata lui, si se presupune ca ai, doar ti-e prieten, iti poti pune problema ca din exterior lucrurile se pot vedea mai limpede. Dar un mostru este cel ce te vrea in preajma doar cand interesele i-o dicteaza si vrea sa rostesti doar cuvinte care sa-i dospeasca ego-ul; este uimit monstrul cand cutezi sa gandesti ca nu este corect, ca nu este prea moral sau ca poate a nu avea dreptate..

A trecut mult timp de atunci. Am multumit de multe ori lui Dumnezeu ca mi-a dat ocazia sa traiesc sentimentul ridicolului, ca macar sa incerc sa ma feresc. Am multumit vietii ca imi ofera sansa zilnic sa fiu intr-un milion de feluri, mai putin fatarnica. Cred ca am avut ocazia sa fac alegeri extraordinare, chiar daca experientele de moment au fost amare, lectia a fost nepretuita.