Atractie

Am constatat ieri, dureros, ca mi-am pierdut, pe nesimtite, increderea in oameni.. Altadata impinsa probabil pana la naivitate, tarata prin dezamagiri de tot soiul, solicitata la modul de a fi acordata ca prezumtie de nevinovatie, mototolita de diverse situatii cu iz de oportunitate, s-a stafidit, s-a atrofiat.
Am fost uimita sa descopar ca pun la indoiala calitati sau demersuri ale unor oameni aparent nevinovati sau bine-intentionati, doar pentru ca trecutul si experientele sale m-au invatat sa fiu in garda. Ma intreb, insa, cat de nedrept mi s-ar parea sa fiu judecata de altii prin prisma experientelor trecutului lor. Sau sunt deja?...

Se pare ca ne degradam spre maturitate si din ce in ce mai rau spre batranete. Pentru durerile articulare exista medicatie, la fel cum exista pentru degradarea organelor interne, pentru problemele coloanei, pentru problemele de functionare ale glandelor suprarenale, optimizarea circulatiei sanguine sau imbunatatirea activitatii sexuale.
Dar ce te faci cand constati ca nu mai poti fi un copil care crede in zane, in miracole, in oameni si omenire? Pentru asta nu exista medicamente. Exista religia, care incearca o alternativa, un fel de medicina traditionala, dar fiind bazata pe atata pedeapsa si strictete indeaproape supravegheata de persoane "mai catolice decat Papa", inhiba, te fac sa te intrebi daca intr-adevar ai nevoie de mijlocire, de mediere a relatiilor cu Supremul.

Nu vreau ca viata sa ma invete sa nu mai cred in oameni. Vreau sa cred ca in fiecare om exista calitati si defecte in armonie; vreau sa cred ca exista conditii externe care afecteaza anumite persoane mai mult, pentru ca se dovedesc mai vulnerabile intr-un anume moment, dar asta nu le face neaparat persoane rautacioase sau destructive. Vreau sa cred, deasemenea, ca lipsa de educatie impinge oamenii la gesturi meschine, la comportamente deviante sau nesincere. Si, probabil, lipsa lor de incredere le provoaca.
Vreau sa cred, cu riscul de a parea visatoare, ca orice om, de orice etnie, din orice zona geografica, mai presus de statutul material sau social, este sensibil la vederea unui bebelus imbratisat de mama, empatizeaza cu durerea sau fericirea umana, se bucura de jocul unui pui de animalut, se infioara in fata dezlantuirilor naturale. Vreau sa cred ca omul nu a devenit o specie rece, insetata de sange, care isi alimenteaza adrenalina din stiri negative si barfe suculente. Vreau sa sper ca nu ne-am pierdut umanitatea intre rate bancare si incercarea de a apartine unei anumite paturi sociale.

Poate parea naivitate, dar vreau sa incetez a pune la indoiala ce aud, ce vad, pentru ca pare periculos si nesanatos pentru mine, ca om. Nu am dreptul sa judec sentimentele sau cuvintele celor din jur, nu ma pot inacri intr-atat, nu am dreptul sa-mi fac asta singura. Vreau sa cred, sa sper, sa ma joc, sa iau in ras, sa ma antrenez pentru a nu cadea, pentru a nu fi dezamagita si ranita. Vreau sa cred bine si bun pentru a atrage bine si bun, vreau sa creez armonie si incredere pentru a le atrage, vreau sa traiesc intr-o lume frumoasa, buna si creativa, tangenta cu probleme economice si sociale, dar neatinsa si nealterata de ele.