Inceputul lui iunie invaluia orasul cu parfum de caprifoi in seara cand doua liniute roz se iveau pe un test, in baia mea. Am fost atat de coplesita incat am avut cele mai stupide reactii posibile.
Dupa 12 saptamani de atunci inimioara puiului meu s-a oprit. Cum sa traduc sufletului meu explicatiile genetice referitoare la selectia naturala, cum sa-mi alin abdomenul frustrat ca nu a fost o gazda perfecta, cum sa accept ca organismul meu a oprit constient suportul pe care il oferea micii fiinte ce n-a mai fost sa fie?
Acum, uitandu-ma in urma, in parfumul aceluiasi caprifoi, ma intreb in ce sertar sa ascund deocamdata sentimentele de acum. Sa leg sertarul cu fundita recunostintei pentru ca viata a lasat sa se intample aceasta minune, chiar daca trecatoare; sa lipesc o inimioara de multumire doctorului care m-a ingrijit impecabil si prietenilor ce mi-au fost alaturi si sa anin de maner un regret ca din nou nu am fost demna sa le ofer parintilor mei privilegiul de a deveni bunici...
Iar tie, viata, sa-ti multumesc ca ai facut posibila mica mea minune. Iar daca va fi sa se repete, pana la capat si pentru totdeauna, sa nu uit sa pastez parfumul caprifoiului viu si indragostit.
No comments:
Post a Comment