Firescul fiecaruia

De mai multe ori viata mi-a demonstrat ca uneori cunoastem oameni, asa cum am mai spus, cu roluri episodice in viata noastra. Asa cum poate suntem si noi trecatori prin viata altora. Doar pentru a invata ceva sau doar pentru a-i ajuta pe altii sa inteleaga unele aspecte...
Si uneori doar pentru a cunoaste pe cineva din anturajul acestora, cineva pe care sa sprijinim in momente grele sau alaturi de care sa ne bucuram in momentele fericite.

Este si cazul unor dragi prieteni, cu care poate nu aveam cum sa ma intalnesc in viata altfel.
O femeie deosebita, care a ajuns la varsta cand glasul varstei biologice urla dupa stabilitate, familie, copil si toate celalalte, firesti poate, in viata unei femei. O femeie speciala care nu si-a dorit altceva decat o viata normala (cat de desuet in ziua de astazi) alaturi de omul pe care il iubeste. O femeie absolut normala care la momentul cand a descoperit ca poarta in pantece pe cel/cea ce are sa le fie fiu/ fiica ei si celui mai iubit pentru ea, s-a asteptat ca si el sa-i impartaseasca fericirea si implinirea.
Dar nu a fost asa...
El, un barbat ambitios cu o slujba buna, care cocheteaza cu pacatul carierei cu orice pret si cu visul materialului care calauzeste pe prea multi. Ambitii de copil sarac...
Exista oameni care neregasindu-se pe ei insisi, cautand in permanenta altceva, altfel, altundeva, nu se pot decide ce anume doresc, cu cine si mai ales de ce. Inutil sa judecam de ce, pana cand; pe multi dintre noi ceea ce sunt sau au ei ne-ar face fericiti si impliniti, dar ei par a trece nepasatori pe langa darurile pe care le depune viata in calea lor.
Este dureros sa vezi ca o femeie, tanara, frumoasa, sanatoasa, iubitoare, este pur si simplu invizibila pentru cel care nu stie/ nu poate sa o pretuiasca, nu este capabil sa o observe pentru ca nu o iubeste cu adevarat, pentru ca nu a dorit-o cu sufletul si cu ratiunea, ci doar cu simturile si instinctul. Pentru ca era o rutina venirea lui in week-end la ea, pentru ca ambitiile lui l-au orbit in a vedea omul din ea, nu partenera de cateva zile sau de simulacru de relatie.
In spatele oricaror scuze s-ar ascunde el, copilasul din ea creste si se va naste. Intr-o lume prin definitie haotica si lipsita, in ultima vreme, de valori morale sau spirit. Dar primul om care a tradat aceasta fiinta care se va naste este propriul tata. De ce ne-am mai mira de rautatile celorlalti?

Incerc in zadar sa-i inteleg rationamentul pentru care alunga din viata lui placerea de a vedea aceasta fiinta in devenire dezvoltandu-se, incerc sa inteleg unde si cand s-a blocat mintea lui in repetarea obsesiva a faptului ca doar ea a vrut sa fie mama, ca el a fost folosit, ca el nu este pregatit etc. Oare cati dintre noi suntem cu adevarat pregatiti sa aducem pe lume copii si mai ales sa-i crestem? Cati am fost pregatiti sa mergem la scoala, cati am fost pregatiti sa incepem sa muncim, pe cati ne va intreba viata daca suntem pregatiti sa ne ia parintii de langa noi etc?
Pe de alta parte, atunci cand iti doresti din toata inima sa iti petreci viata si sa cresti copiii alaturi de un om, inlantuirea pe care o au evenimentele (logodna, nunta, botez etc) nu mai are firescul societatii, ci propriul firesc al cuplului. Ar fi absolut absurd sa ceri unei femei sa faca un avort la 29 de ani pentru ca tu, la 38, vrei sa fii mire mai intai si apoi sa aveti copii, pentru ca asa suna cutumele sociale.

Ma intreb si acum, cand ea mai are 3 luni pana sa nasca, care este de fapt rolul ei in viata lui? Cred ca exista doua variante posibile: ori el se va trezi la realitate in momentul cand isi va tine in brate copilul, ori ea va face o viata de compromisuri pentru ca acest copil sa aiba si tata...
Trist este pentru el faptul ca nu realizeaza ce cadou ii face aceasta femeie.. Nu e ca si cum i-ar lua bilete la un meci, este ceva unic si putin probabil repetabil la nesfarsit in viata unui barbat.

Dragul meu D., desi au trecut ceva luni de cand am vorbit ultima data, pot sa-ti spun acum, din perspectiva unei femei al carei puiut nu a putut trai inauntru suficient cat sa vina pe lume, ca niciodata nu m-as fi uitat in urma dupa cineva care mi-ar fi cerut sa fac un avort sau care nu s-ar fi simtit onorat sa traiasca alaturi de mine si de copilasul nostru pe drum.
Cantareste bine ceea ce esti, ceea ce ai in suflet si ceea ce astepti de la tine si de la cei din jur; toate cele la care aspiri tu sunt trecatoare, iar in ziua cand te vei simti singur vei realiza ce ai daramat in femeia care te iubeste si va fi prea tarziu.
Daca Dumnezeu a vrut ca voi sa zamisliti ceva atat de minunat, cum este copilasul ce va sa vina, mai ales ca va fi FIUL vostru, prejudecatile sociale si valorile altora ar trebui sa fie ultima ta grija.

Nu incerc sa dau sfaturi, imi sunt dragi amandoi si ma doare faptul ca sunt nefericiti si se pregatesc a creste in nefericire o minune fara vina.

Sper din tot sufletul ca baietelul sa se nasca cu bine si sanatos. Din pacate mamica lui va trai mereu cu senzatia de neimplinire si nefericire a acestei perioade, in care iubitul ei i-a negat pe amandoi, Ce oare ar putea sa o faca sa se simta dorita, iubita; cum va putea el vreodata sa ii recastige increderea si relatia lor sa continue in firescul lor, al celor 3....?