Savarsire

Una din cele mai fascinante trasaturi umane este achitarea propriului eu de orice apasare sau responsabilitate. Daca am folosi energia cu care ne aparam nevinovatia in scopul de a vindeca sau a educa pacea sau agricultura, am fi departe ca specie.

Bunaoara, urmariti-ne si urmariti-va cum ne scuturam de orice chestie care ar putea altera imaginea pe care ne-o dorim despre noi. Cum, facand alegeri care dor si ne dor (pe cale de consecinta, ulterior), ne gasim motivatii pentru alegeri, motivatii destul de clare si puternice. MINTEA face sa gasim solutii ca, ceea ce doare SUFLETUL sa nu mai doara, sa ne minta fiinta ca e bine.

Toti avem o amanta perfida, inselatoare, pe mana careia lasam toti TOTUL- mintea. Este o curva ieftina, care ne-o trage mereu, ne explica, ne calculeaza, ne demonstreaza. Pe moment este comod sa ne furnizeze aceste argumente, sunt logice, clare, sunt tot ce ne-am dorit.
Tristetea vine mai tarziu, cand mintea se preocupa cu urmatoarele minciuni si sufletul se vede singur cu durerea sa, cu alegerea pe care n-o poate intoarce, n-o poate obloji si nu o poate cuprinde. Si, paradoxal, desi rational suntem bine, toate socotelile sunt pe plus, copiii bine, la scoala, casa curata, parintii sanatosi, sufleteste suntem pustii.

Cum sufletul se hraneste cu energiile altor suflete, este imposibil sa il inviti la masa ratiunii si sa-l saturi. Cu sufletul poti merge de manuta pe cararea acceptarii, a iertarii si a iubirii. A acceptarii faptului ca te-ai lasat calauzit de minte, a iertarii gandurilor ce te-au tinut prizonier si a iubirii momentelor in care viata ti-a fost prietena si tu ti-ai fost fidel.

Cred ca listele de facut la inceputurile de drum sau an ar suna cel mai cinstit asa: Ajuta-ma, Doamne, sa fiu, sa simt, sa exist, sa nu ma uit, sa nu ma indoiesc si sa ma iubesc. Pentru ca atunci, grauntele de divinitate din mine isi va savarsi materializarea si Te voi sluji si pe Tine. Amin!