Exista o teorie conform careia ne alegem destinul inainte sa ne nastem in fiecare viata.
Intotdeauna am iubit modul in care oamenii se bucura de cadouri, mai ales de Craciun. Sau cum se bucura de surprize, cand primesc ceva neasteptat. Sunt fericiti, se imbata cu sentimentul acela, se simt importanti, prioritari, apoi pun sentimentul si cadoul deoparte si isi vad mai departe de viata.
Probabil ca in viata asta mi-am ales sa ma bucur de fericirea oamenilor care ma primesc sub forma de cadou. Indiferent ca sunt parintii mei, prieteni sau necunoscuti. Si este inimaginabil, covarsitor sentimentul de a face fericiti sau macar linistiti sau importanti sau prioritari oameni pe care viata mi-i scoate in cale. Chiar daca uneori inteleg doar in timp ce rol am avut.
Si daca pleaca si ma pun deoparte si-si vad mai departe de proritati, din care eu nu fac nicodata parte, nu am niciun drept sa simt ca nu am primit vreun cadou. Pentru ca l-am primit: au fost, chiar daca doar pentru cateva clipe, zile, ani, fericiti.
Iar singurul lucru pe care il am de facut apoi este sa fac un mare misto de ego-ul meu care a avut asteptari sau si-a imaginat ca poate fi important...
No comments:
Post a Comment