Forme

Suntem o societate ahtiata dupa "am" si "insemn". Foarte putini, din ce in ce mai putini, ne mai intrebam ce simtim, de ce simtim, ce consecinte va avea.., cat ne mintim, cat de viciat ne hranim trupul si sufletul, ce oferim celor din jur, cat multumim, cat suntem recunoscatori etc...

Platim scump apartenenta la societatea de consum mondiala, in care nu mai este necesar nimanui fondul, atata timp cat poti cumpara forma. Suntem atat de asaltati de forme, incat pierdem esenta. In goana zilnica dupa un ritual social cu care ne-am obisnuit, dupa care ne ghidam orbeste, ne mintim ca suntem bine, ca am reusit sa mai achizitionam ceva, mai ales ca slava Domnului avem cu ce si avem de unde. Si trece momentul in care ne bucuram ca "avem", ne simtim privilegiati ca altii observa ce "avem" noi, constientizam ca nastem sentimente de invidie in jur si ignoram...
Dar momentul trece, altii "au" maine altceva mai nou, mai scump; manati toti de o competitie surda vom continua acest joc periculos.

Degeaba"avem", daca in adancul sufletului putini sunt cei care nu se simt pustii si inutili. Putini sunt cei care nu au regrete de genul "cum ar fi fost daca..." sau "poate am gresit atunci...". Putini sunt cei care pretuiesc momentele simple, alaturi de un suflet drag.. Putini sunt cei care care trateaza fiece clipa ca fiind, poate, ultima; putini au ceva fond intre atatea forme...
Scoala nu mai educa pe nimeni, cel mult instruieste cat de cat. Cine ar avea nevoie de indivizi care sa stie sau sa gandeasca, unde in economia mondiala mai contam ca suflete?  Cui mai pasa de sensibilitate, daca nu e la reduceri?

Si ne dezradacinam. Nu stiu altii, dar noi, romanii, cu siguranta. Va veti grabi sa constatati ca m-a apucat dorul de tara- nimic mai neadevarat. Doar ca alegand zilele trecute cateva nimicuri pentru bradul ce va sa fie impodobit in cateva saptamani, mi-am dat seama ca sunt la al 4-lea set de podoabe de brad... si cu siguranta ar fi fost frumos sa pastrez mult timp ornamentele copilariei. Nu ma leaga nimic de copilarie decat amintirile mele... Oare cu atat ramanem in final?

Ironic, aici nu am nimic, dar insemn totul pentru un om. Asta se cheama fericire.