Cautand astazi ceva "pus bine", am dat peste niste insamnari ale cuiva, care suna asa:
"Un barbat care umileste o femeie nu merita conditia de om".
Am zambit amar, uitasem de discutia care a generat "declaratia" personajului in cauza, deh, in vremuri de singuratate multi se arata evlaviosi si plini de principii.
Acelasi personaj care ulterior a jignit o femeie, catalogand-o dupa criterii etnice si trimitand-o la plimbare umilita, parasita si dezamagita.
Si atunci ma intreb unde se petrece click-ul mental care transforma mieii in lupi si dezlantuie monstrii?
Unde, in propria frustrare fata de propria fiinta, fata de conditia umana a fiecaruia, sta butoiul de pulbere al carui flotor ajunge la nivelul maxim provocat de propria neputinta de a fi mai mult, de a oferi mai mult noua insine si celorlalti, de a simti mai profund si a intelege mai senin? De unde cuvinte grele aruncate gratuit, ranind si ramanand neuitate, doar pentru a ascunde o neimplinire proprie de moment? Cum, dupa vreme, mai ai curajul a privi in ochi persoana careia i-ai aruncat vorbele grele si apasate in fata, ca si cum nu s-ar fi petrecut nimic? Cum te-ai mai putea intreba vreodata ce gandeste acea persoana despre tine? Unde ne-am pierdut rusinea si respectul fata de celalate fiinte umane, nu doar la nivel de declaratii, ci la nivel de firesc si normalitate?
Voi arunca hartia, nu are valoare mai crescuta decat un fluturas electoral promitand nimic. Dar raman cu gustul amar al gandului ca a devenit un sport national sa spunem altceva decat gandim, animati de diverse interese de moment. Ca nu avem responsabilitatea de a ne asuma ce gandim si ce simtim cu adevarat, ca ne multumim cu compromisuri de moment pentru a ne satisface nevoi de moment, fara a gandi mai profund la consecintele pe termen lung asupra noastra si asupra celorlalti.
Iar faptul ca ne aratam profund spirituali si principiali nu ne exonereaza de pacatul de a fi uneori cruzi, lipsiti de caracter sau ipocriti. Dar despre ipocrizie.. un post diferit.
Toate bune si sa incercam sa nu mai cadem in ridicol incercand sa parem altceva decat suntem.
Eu cred ca frustrarea e unul din principalii factori ce declanseaza astfel de reactii. Multi "ataca" anticipat, in spirit defensiv (spun ei), pentru a-si "pastra locul". Daca totusi esueaza, ei cauta imediat sa-si scuze incompetenta in spiritul "asta e, ce sa-i faci". Educatia trebuie imbinata cu auto-cunoastere si auto-control. Fara aceste elemente ea are o nuanta teoretica, superficiala. Mai stiu si ca oamenii se schimba atunci cand sunt constransi de circumstante. Asta se aplica indiferent de varsta sau gen (F/M). Intodeauna cand apreciez un om ma gandesc si daca nu cumva cred despre el ceea ce vreau eu sa cred. Incerc sa ma lipsesc de asteptari. Sunt mult prea multe aspecte pe care nu le vedem cu "ochiul liber". In opinia mea nu exista oameni rai si buni sau oameni si "ne-oameni", la fel cum natura nu-i frumoasa numai cand e linistita (si-un uragan are farmecul lui).
ReplyDeleteMulta bucurie! :)
Iti multumesc ca ai poposit pe-aici si ai comentat!
ReplyDeleteTe mai astept si sper sa mai citesti si din urma.