Nuante

Sunt momente cand zambetul nu e prieten cu sufletul. Cand e stramb, cand nu vrea sa se arate si se ascunde sub o grimasa desenata cu stangacie acolo unde alte vremuri hohotea fericirea.

Sunt momentele cand sufletul sta in genunchi, sub corvoada unei prabusiri care i-a frant taria si speranta. Cand sentimentul ca se minte neintrebat este mai puternic decat orice alt firesc..

Daca ar exista o prescriptie pe care sa o aruncam pe o tejghea, sa umplem un pahar de apa si sa dam pe gat o pastila care sa ne faca sa ne simtim impacati, impliniti, iubiti... Cand tot ce ai sunt 4 pereti in care iti ingropi sufletul secatuit, pentru ca ai fost tot, ai dat tot si acum nu te mai ai decat pe tine, nici macar puterea sa te mai minti... de unde sa iei puterea unui zambet? Cand tot ce esti a reprezentat TOTUL cuiva care s-a plictisit si te-a asezat frumos pe o noptiera, langa toata perfectiunea si amintirile comune, cum iti gasesti resurse sa te descompui, sa te recompui sau sa mai crezi in tine..?

Si mai ales... de ce?